Radacini in ciment

Mi-e teamă de cer                                                                                                         pentru că cerul este vast                                                                                               şi in vastitate este ascunsa viaţă ,                                                                             viaţa mea. 

In orasele lui Neptun                                                                                                     între corali si meduze                                                                                                     aerul nu se respira                                                                                                         si traim din valuri şi maree.

Sunt fulgere de lumină,                                                                                                                strălucirea ochilor,                                                                                                                           aproprierea focului                                                                                                                                      între lumânările de vise                                                                                                                               şi momentul în care timpul                                                                                                                         zdrobeşte aşteptarea pe un perete de fum                                                                                           într-un bar cu sticle goale.

Exista ciment la radacinile copacului ,                                                                                                       a asfixia imperfectă himeră                                                                                                                       de venirea credinţei şi justiţiei,                                                                                                                   acel idealul de forţă şi de muncă                                                                                                                 de pe balanta care cântăreşte furia                                                                                                           şi tăie durerea.  

Ma tem de strigătul nevinovatului,                                                                                                          de botezul Sfintilor neconcludenti,                                                                                                             acel gustul de vag văzut deja ,                                                                                                                   de repetarea obsesivă a răului în gura celor drepţi.

Plec spre tari auzite deja,                                                                                                                           imi acopar umeri,cu motive şi credinţe                                                                                                       în pânză groasă de noroi şi otravă.

Plec niciodată să ma întoarc,                                                                                                             pentru că întoarcerea ar fi la un adio.